Până nu demult, problema protecției imaginii minorilor în mass-media era insuficient reglementată de setul de recomandări cuprinse în declarația Comisiei Naționale pentru Drepturile Omului India 2001 (sub egida UNICEF). Înțelegând importanța respectării drepturilor copiilor, în conformitate cu inițiativele Comunității Europene, Consiliul Național al Audiovizualului, în dubla sa calitate de garant public și de unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, a adoptat la 13 martie 2003 prima decizie privind drepturile minorilor în mass-media, revenind cu completări la 1 iulie 2004. Există, de asemenea, un “Cod deontologic al jurnalistului”, adoptat de Clubul Român de Presă cu titlu de recomandare, dar care nu este specific protecției imaginii minorilor și care este criticat pentru lipsa de consultare a jurnaliștilor în momentul elaborării sale. După cum se poate observa, legislația în vigoare în România este de dată recentă, explicându-se astfel lipsa de rodaj a reglementărilor, lipsa de informare, lipsa de repere, lipsa unor metode eficiente de control și sancționare, mai ales la nivelul presei scrise. Astfel, sunt frecvente articolele în care sunt prezentați și intervievați minori, minori aflați în situații limită, minori abuzați fizic, psihic sau sexual, minori aflați pe patul de spital, chiar și minori bolnavi incurabili, minori identificați direct sau prin adresa lor, minori din anturajul lor, minori etichetați ca violatori la 14 ani, hoți etc. Există, de asemenea, situații în care presa este complice la încercările unora sau altor părți implicate într-un conflict de a manipula informația. Minori care dau informații despre agresori la îndemnul unui părinte, minori care dau detalii despre abuzuri sexuale, fenomene de trafic de persoane, avocați care sunt susținuți de declarații șocante ale minorilor, copii care află de la jurnaliști despre accidente sau moartea unor persoane dragi. În general, jurnaliștii au puțin timp la dispoziție pentru a documenta astfel de cazuri și, prin urmare, este necesar să se acopere cât mai curând posibil lacunele de informare cu privire la efectele psihologice și sociale ale mediatizării minorilor implicați în diverse acțiuni.
România a făcut progrese semnificative în ultimii ani în domeniul prevederilor legale privind dreptul la imagine al minorilor în mass-media, prin adoptarea unui pachet de legi care urmează prevederile Uniunii Europene. Rolul mass-mediei, ca factor determinant de informare și formator de opinie, devine esențial, devenind o componentă foarte importantă în respectarea drepturilor și libertăților copilului în societatea românească.
Presa și mass-media în general au un puternic impact social asupra societății. Acest impact poate fi evaluat prin încrederea pe care opinia publică din România o manifestă față de presă (61% dintre persoanele intervievate în cadrul Barometrului de Opinie Publică realizat de Fundația pentru o Societate Deschisă în mai 2004 au declarat că au multă sau foarte multă încredere în presă). Presa, ca parte a societății civile, poate influența legislația în domeniul protecției copilului și este un partener important al organizațiilor neguvernamentale în promovarea programelor lor pentru copii.
Presa noastră din România poate contribui la modelarea valorilor, la schimbarea prejudecăților sau la stabilirea unor sancțiuni morale în societate. De aceea, este important ca jurnaliștii să nu se limiteze la a relata anumite evenimente, ci să dezvolte sau să promoveze reguli și modele de bune practici. Prin acest proiect, am dorit să evaluez în ce măsură se poate vorbi despre responsabilitatea socială a presei din România și să aduc în atenția opiniei publice modul în care sunt prezentate informațiile despre copii în presa scrisă și de ce autoritățile statului fac să plouă în această situație.
Atenție!!! Se trag sforile
În fiecare zi, milioane de oameni caută în ziare și în alte surse media informații și divertisment. Cu toate acestea, acestea au fost adesea controlate de diverși magnați – care au fost acuzați că manipulează sursele de informare – și opinia publică – în scopurile lor.
Ziarele au fost primele mijloace de informare în masă. Acestea au apărut în secolul al XVII-lea, iar până în secolul al XIX-lea cele mai respectate, cum ar fi The Times din Marea Britanie, au exercitat o influență puternică asupra clasei de mijloc educate care a format “opinia publică”.
Primul ziar tabloid popular a fost Detroit Evening News, cu debutul în 1875, publicat de Edward Willis Scripps (1854-1926). Principalii săi rivali au fost Joseph Pulitzer (1847-1911) și, începând cu anii 1880, William Randolph Hearst. Concurența pentru cititori a devenit atât de intensă încât reporterii au denaturat adesea în mod deliberat realitatea, au calomniat oameni cinstiți și au stârnit temeri politice – trăsături ale “jurnalismului tabloid” care au creat probleme încă de atunci.
Primii magnați media din Marea Britanie au fost Alfred Harmsworth și fratele său Harold. În 1888, aceștia au fondat săptămânalul Answers, destinat clasei muncitoare, care combină articole ușoare cu reportaje competitive, în 1896, prin Daily Mail, iar frații Harmsworth au introdus stilul ziarelor zilnice care conțin titluri mari și imagini. Mai târziu, Alfred Harmsworth a fondat Weekly Dispatch London Evening și The Times. După moartea lui Northcliffe în 1922, ziarele au fost preluate de fratele său, care conducea deja Daily Mirror și Sunday Pictorial. Harrold Hammsworth a fost, de asemenea, ridicat la rangul de pair ca Lord Rothmere și a fondat o dinastie încă puternică în anii 1990, dar obiceiul de a le oferi marilor proprietari de ziare titluri nobiliare. Principalul rival al lui Rothmere în această perioadă a fost Max Aitken, un milionar canadian care a devenit cunoscut sub numele de Lord Beaverbrook. Imperiul său de ziare a ajuns la proporții impresionante în anii 1920, când a preluat Daily Express și l-a transformat într-o instituție națională, alături de Sunday Express și London Evening Standard. Dar nu a reușit să câștige cea mai serioasă campanie organizată de acesta pentru Empire Free Trade (o “piață comună” imperială). Începând cu anii 1960, o nouă generație de baroni ai presei a ajuns la putere în Marea Britanie, printre care doi “interlopi”, Rupert Murdoch și Robert Maxwell. Murdoch (n. 1931) a fost jurnalist înainte de a moșteni două ziare, Sunday Mail și News, în Australia. Modernizând rapid noua formulă sex-crimă-scandal, el a preluat în scurt timp și alte ziare din Australia. Apoi, în 1969, a preluat cotidianul britanic News of the World, urmat de The Sun în 1970, criticat pentru vulgaritatea sa stridentă, dar cu un succes enorm a devenit cel mai bine vândut cotidian național.
În 1981, Murdoch a preluat prestigioasele The Times și The Sunday Times. Dar cea mai mare lovitură a venit în 1986, când și-a mutat ziarele de la sediul tradițional din Fleet Street la Wapping
în Docklands din Londra. Sfidând puternicele sindicate din domeniul tipografiei, jurnaliștii de la Wappingi întindeau paginile și își tipăreau articolele. Alte ziare au urmat rapid exemplul lui Murdoch, revoluționând industria. Murdoch a continuat să creeze un imperiu mediatic american în domeniul ziarelor, filmelor, televiziunii și editării de cărți. În anii 1920, obiceiul de a da marilor proprietari de ziare titluri nobiliare i-a determinat pe oameni să îi numească “baroni ai presei”. Principalul rival al lui Rothmere în această perioadă a fost Max Aitken, un milionar canadian care a devenit cunoscut sub numele de Lord Beaverbrook. Imperiul său de ziare a ajuns la dimensiuni impresionante în anii 1920, alături de Sunday Express și London Evening Standard. Modernizând rapid noua formulă sex-crimă-scandal, el a preluat în curând și alte ziare din Australia. Apoi, în 1969, a obținut ziarul britanic News of the World, urmat de The Sun în 1970, criticat pentru vulgaritatea sa stridentă, dar cu un succes enorm a devenit cel mai bine vândut cotidian național
Contele Maxwell
De vreme ce Robert Maxwell a început ca editor de cărți, și-a făcut un nume în armata britanică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial cu aspectul său robust, Maxwell a devenit cunoscut ca proprietar al ziarului Daily Mirror.
Activitatea lui Maxwell a devenit mai puțin reușită la sfârșitul anilor 1980, deși în 1990 a fondat un nou ziar interesant, The European. La scurt timp după aceea, s-a descoperit că Maxwell a folosit ilegal fondurile companiei pentru a-și susține imperiul și a risipit o mare parte din fondurile de pensii ale angajaților săi. Inevitabil, Maxwell Communications Corporation a dat faliment. Fiii săi, Kevin și Ian, au fost dați în judecată pentru scandalul fondurilor de pensii, dar au fost găsiți nevinovați.
În anii 1990, 15 ziare naționale britanice – și 90% din vânzări – erau încă controlate de un grup de magnați. Unii dintre ei, cum ar fi Robert Maxwell, pretindeau că le oferă editorilor lor libertate totală, dar era clar că publicațiile “magnaților” evidențiau orientarea lor politică. Cu toate acestea, la începutul anilor 1990, scandalul din presă părea să preocupe publicul mai mult decât concentrarea presei în mâinile a atât de puțini oameni. Opinia publică este influențată în același timp de unele condiții permanente, dar și de circumstanțe temporare. Procesul serios de monitorizare sistematică a atitudinilor publice a început încă din secolul XX. Dar sondaje de opinie ocazionale au fost efectuate încă dinainte de anii 1930. În general, acestea nu au fost realizate în mod sistematic sau științific. Ele au fost efectuate pe eșantioane nereprezentative sau cu metode care nu includeau cu exactitate subiecții într-o categorie. Au existat, de asemenea, sondaje voluntare la care au participat doar persoanele care s-au oferit să participe, fără a corespunde unui eșantion specific. Sondajele de opinie s-au dezvoltat remarcabil în anii 1930, când organizațiile educaționale sau politice au început să dezvolte metode care să permită o selecție riguroasă a subiecților și o sistematizare eficientă a datelor colectate de la o gamă largă de subiecți. După standardele de astăzi, acele sondaje erau primitive, dar oarecum utile. Printre pionierii sondajelor de opinie publică din America s-au numărat Humbert Gallup, Elmo Roper și Archibald M. Crossley. Încă de la început, a existat o controversă cu privire la sondajele de opinie publică. Dacă acestea nu sunt realizate în mod profesionist, există posibilitatea ca informațiile pe care le oferă să nu fie adevărate. Sondajele de opinie trebuie să fie realizate pe eșantioane relevante, eșantioane care trebuie delimitate astfel încât fiecare subiect să aparțină unui singur eșantion.
Chiar dacă eșantioanele sunt bine delimitate, pot apărea probleme în analiza sondajelor, în interpretarea lor. Construcția sondajelor trebuie să fie fixă, ele trebuie făcute astfel încât să fie clare, la obiect și să nu influențeze subiectul în niciun fel. Eșantioanele alese pot avea dimensiuni diferite, în funcție de importanța subiectului.
– Sondajele de opinie sunt acceptate ca instrumente utile în afaceri.
Răspunsul la problema în sine
În România există legi, prevederi generale și prevederi cărora Ministerul Educației și, bineînțeles, nici măcar Ministerul Apărării Naționale nu le pot face față încă, de la libertatea de exprimare până la manipularea și păcălirea populației prin descentralizarea involuntară a autonomiilor și autorităților locale, unde copiii sunt încă neinstruiți și maltratați din cauza abuzurilor făcute în serviciu de aceste două subdiviziuni adiacente și incerte, așa că am ales să enumăr în paginile următoare câteva exemple de realități.
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, opiniilor sau credințelor și libertatea de creație de orice fel, prin vorbire, scris, imagini, sunete sau alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică, de asemenea, libertatea de a înființa publicații.
(4) Nicio publicație nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mass-mediei obligația de a publica sursa de finanțare.
(6) Libertatea de exprimare nu poate aduce atingere demnității, onoarei, vieții private a persoanei sau dreptului la propria imagine.
(7) Defăimarea țării și a națiunii, instigarea la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene împotriva bunelor moravuri sunt interzise de lege.
(8) Răspunderea civilă pentru informația sau creația adusă la cunoștința publicului revine autorului sau producătorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijloacelor de multiplicare, postului de radio sau de televiziune, potrivit legii. Infracțiunile de presă sunt stabilite prin lege.
(1) Dreptul unei persoane de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Autoritățile publice, potrivit competențelor lor, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor cu privire la afacerile publice și la problemele de interes personal.
(3) Dreptul la informare nu aduce atingere măsurilor de protecție a tinerilor sau de securitate națională.
(4) Mijloacele de informare în masă publice și private sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
(5) Serviciile publice de radio și televiziune sunt autonome. Acestea trebuie să garanteze exercitarea dreptului de difuzare pentru grupurile sociale și politice importante. Organizarea acestor servicii și controlul parlamentar asupra activității lor se reglementează prin lege organică.
Convenția ONU cu privire la drepturile copilului (publicată în Monitorul Oficial la 28 septembrie 1990). Convenția Națiunilor Unite privind drepturile copilului a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU la 20 noiembrie 1989. Convenția a fost ratificată de România prin Legea 18/1990 republicată în 2001.
Statele părți trebuie să garanteze copilului (articolul 13):
(1) dreptul de a-și exprima liber opinia în orice problemă care îl privește, opiniile copilului fiind luate în considerare în funcție de vârsta și maturitatea sa. Copilul trebuie să fie ascultat în orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește, fie direct, fie prin intermediul unui reprezentant sau al unei instituții corespunzătoare.
(2) Dreptul la libertatea de exprimare: libertatea de a căuta, de a primi și de a transmite informații și idei de orice fel, fără a ține seama de frontiere, fie oral, fie în scris sau tipărit, sub formă de artă, fie prin orice alt mijloc de comunicare ales de copil. Exercitarea acestui drept poate face obiectul unor restricții, dar numai cele prevăzute de lege și care sunt necesare: pentru respectarea drepturilor sau a reputației altora sau pentru protecția securității naționale, a ordinii publice, a sănătății publice sau a moralei.
(1) Copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor.
(2) Statul acordă alocații pentru copii și ajutoare pentru îngrijirea copiilor bolnavi sau cu handicap. Alte forme de protecție socială a copiilor și tinerilor se stabilesc prin lege.
(3) Se interzice exploatarea minorilor, folosirea lor în activități care le-ar afecta sănătatea, moralitatea sau le-ar pune în pericol viața ori dezvoltarea normală.
(4) Minorii cu vârsta sub 15 ani nu pot fi angajați ca salariați.
(5) Autoritățile publice trebuie să contribuie la asigurarea condițiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viața politică, socială, economică, culturală și sportivă a țării.
– Responsabilitatea principală pentru creșterea unui copil revine în primul rând părinților naturali ai acestuia.
– Legea obligă comunitatea locală să sprijine copilul și familia.
– Poliția și judecătorii sunt cei care sunt responsabili de aplicarea legii.
– Toată lumea (în special cei care lucrează cu copiii) ar trebui să raporteze cazurile de abuz sau neglijare a copiilor.
– Autoritățile publice locale și centrale au obligația, conform noii legi, de a garanta și promova drepturile copilului.
– Statul are rolul de garant al acestor drepturi și se asigură că acestea sunt respectate. Acest lucru contrazice percepția comună conform căreia statul poate înlocui părinții, deoarece poate oferi adăpost și hrană copilului.
– Noua lege promovează ideea de servicii alternative de tip familial, care reprezintă un sprijin real în prevenirea separării copilului de părinții săi, spre deosebire de vechile case de copii.
- a) Respectarea și promovarea interesului superior al copilului ca prioritate;
- b) egalitatea de șanse și nediscriminarea;
- c) abilitarea părinților de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile părintești;
- d) responsabilitatea primordială a părinților de a respecta și garanta drepturile copilului;
- e) descentralizarea serviciilor de protecție a copilului, intervenția multisectorială și parteneriatul între instituțiile publice și organismele private autorizate;
- f) asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil;
- g) respectarea demnității copilului;
- h) ascultarea opiniilor copilului și luarea în considerare a acestora, ținând cont de vârsta și maturitatea copilului;
- i) asigurarea stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea copilului, ținând seama de originea etnică, religioasă, culturală și lingvistică a copilului, în cazul măsurilor de protecție;
- j) rapiditatea în luarea oricărei decizii privind copilul;
- k) asigurarea protecției împotriva abuzului și exploatării copilului;
- l) interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului la toate reglementările din acest domeniu.
Lg. 504 /2002 – Legea audiovizualului
Legea 3/1974 – Legea presei (abrogată prin Ordonanța 53/2000, cu excepția articolelor 72-75 și 93 privind dreptul la replică)
Lg. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public
HOTĂRÂRE nr. 1.018 din 10 septembrie 2002 pentru aprobarea Regulamentului privind obligațiile ce revin serviciilor publice specializate pentru protecția drepturilor copilului de a garanta respectarea dreptului la imagine și a vieții private a copilului aflat în plasament sau în custodie
( septembrie 2002)
Decizia CNA 248/2004 privind protecția demnității umane și a dreptului la imagine (completată prin Dec.680/Dec.2005) ( abrogată)
Decizia 249/2004 privind protecția copilului în cadrul serviciilor de programe ( modificată prin Dec. 404/2005)( abrogată)
Decizia nr. 187/2006 din 03/04/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual
HOTĂRÂRE nr. 1.018 din 10 septembrie 2002
Informațiile despre un copil aflat în îngrijire sau în plasament familial, în format audio, video, scris sau în orice altă formă, pot fi furnizate în următoarele condiții:
- a) După obținerea acordului prealabil scris al directorului serviciului public specializat pentru protecția drepturilor copilului ;
- b) Solicitantul va menționa scopul pentru care solicită datele sau informațiile, modalitatea de obținere a acestora, precum și data și modalitatea de mediatizare a acestora;
- c) Solicitantul este obligat să declare pe propria răspundere că datele sau informațiile ce urmează a fi obținute vor fi utilizate fără a aduce atingere imaginii copilului și dreptului la viață privată.
Alte reguli:
Preluarea și prelucrarea imaginilor de orice fel referitoare la copiii aflați în îngrijire sau în plasament familial se poate realiza numai cu acordul prealabil al reprezentantului legal al copilului.
Accesul solicitantului în incinta serviciului care urmează să fie vizitat se face numai cu acordul expres al directorului și însoțit de un reprezentant desemnat.
Decizia nr. 187/2006 din 03/04/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual
Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 338 din 14/04/2006
Legea a intrat în vigoare la 14 aprilie 2006
Concepte și dispoziții
Reglementările din decizie au luat în considerare:
– Exercitarea dreptului la liberă exprimare implică îndatoriri și responsabilități,
– libertatea de exprimare este unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, motiv pentru care mijloacele de comunicare audiovizuale trebuie să se bucure de o protecție specială,
– libertatea de exprimare nu poate aduce atingere demnității, onoarei, vieții private a persoanei sau dreptului la propria imagine,
Reglementările din acest domeniu privesc protecția copiilor (protecția dezvoltării fizice, mentale și morale a copiilor), apărarea demnității umane, exercitarea dreptului la replică, asigurarea unei informări corecte și a pluralismului, responsabilitățile culturale ale radiodifuzorilor, publicitatea, sponsorizarea și teleshoppingul.
Preambulul stabilește principiile regăsite în convențiile internaționale și în Constituție care stau la baza reglementărilor:
– creșterea și educarea copilului în spiritul valorilor și idealurilor democratice, așa cum sunt proclamate de Convenția Națiunilor Unite privind drepturile copilului și de Convenția europeană a drepturilor omului,
– pregătirea copilului pentru o integrare armonioasă în viața socială,
– ținând seama de efectele nocive ale consumului de droguri și de alcool asupra minorilor în special, dar și asupra societății în general, precum și de faptul că aceasta este o problemă de interes public,
Copil = o persoană cu vârsta sub 18 ani
Reglementările sunt guvernate de principiul interesului superior al copilului.
Reglementările se referă la copii în diferite stadii de vârstă:
– copii cu vârsta de până la 14 ani
– copii cu vârsta cuprinsă între 14-16 ani
– copilul între 16-18 ani
Art. 3 – Copilul are dreptul la protecția imaginii sale publice și a vieții sale intime, private și de familie.
În cazul infracțiunilor de natură sexuală, este interzisă difuzarea oricăror informații care ar putea conduce la identificarea copilului ca victimă, autor sau martor, dacă acesta este victima altor infracțiuni decât cele legate de viața sexuală sau a fost supus unor abuzuri fizice sau psihice, difuzarea imaginilor sau declarațiilor este posibilă numai cu acordul scris al părinților, al persoanei în grija căreia se află copilul sau, după caz, al reprezentantului legal al acestuia. În cazul în care copilul a fost abuzat fizic sau psihic de către părinți sau de către reprezentanții legali, difuzarea imaginilor sau a declarațiilor este posibilă numai cu consimțământul scris al unuia dintre părinți, al părintelui care nu a comis abuzuri, al persoanei în grija căreia se află copilul sau, după caz, al unei autorități responsabile pentru protecția copilului. Difuzarea de interviuri sau declarații este posibilă numai cu consimțământul scris al copilului, al părinților sau, după caz, al unui alt reprezentant legal. Participarea copilului la emisiuni audiovizuale este posibilă numai cu consimțământul scris al copilului și al părinților sau, dacă este cazul, al unui alt reprezentant legal, iar copiii nu pot fi folosiți în emisiuni audiovizuale care reconstituie infracțiuni, abuzuri sau evenimente dramatice.
Un copil acuzat de comiterea unei infracțiuni sau victimă a unei infracțiuni sau abuzat fizic, psihic sau sexual poate fi prezentat în emisiuni de știri, talk-show-uri sau reportaje audiovizuale, cu condiția ca următoarele condiții, dezvoltate de-a lungul anilor, să fie îndeplinite cumulativ și cu strictețe. În cazul unui copil acuzat de comiterea unei infracțiuni, consimțământul explicit al copilului și asistența avocaților sunt necesare numai în cazul unei anchete penale, al reținerii sau al arestării în următoarele cazuri.
- a) ”existența prealabilă a consimțământului său”
- b) ”existența prealabilă a consimțământului scris al părinților, al persoanei în grija căreia se află copilul sau al reprezentantului legal al copilului”.
(c) ”asistența în timpul transmiterii sau înregistrării de către un părinte sau reprezentant legal, sau de către un avocat în cazul unei anchete penale sau al unei arestări”.
Alte dispoziții, principii, lecții și adevăruri
(1) Este interzisă difuzarea de emisiuni al căror scop principal este de a exploata aspectul fizic al copilului sau de a expune copilul în ipostaze nepotrivite pentru vârsta sa. Este interzisă difuzarea de emisiuni în care copilul este folosit sau expus de către un părinte, o rudă, un reprezentant legal sau un avocat pentru a obține avantaje personale de orice fel. Interviurile și declarațiile ar trebui să fie luate și difuzate cu responsabilitate și discernământ, astfel încât copilul să nu fie interogat pentru a-i smulge păreri despre chestiuni familiale intime sau pentru a-i cere păreri despre chestiuni care nu țin de judecata sa. Radiodifuzorii sunt obligați să ia toate măsurile pentru a se asigura că copiii implicați în orice fel în emisiuni de radio sau televiziune nu sunt expuși la niciun risc fizic, psihologic sau moral care ar putea apărea în urma realizării acestor emisiuni. Este interzisă orice referire depreciativă sau discriminatorie la originea etnică, naționalitatea, rasa sau religia copilului, precum și la orice handicap al acestuia. Pentru a permite părinților sau reprezentanților legali ai copiilor să facă o alegere corectă, toți radiodifuzorii sunt obligați să furnizeze publicului informații suficiente privind orele de difuzare, recomandări și avertismente acustice și vizuale, astfel încât programele vizionate sau ascultate în familie sau doar de copii să nu afecteze dezvoltarea fizică, mentală sau morală a acestora; aceleași obligații se aplică și serviciilor de programe destinate exclusiv publicului din România, retransmise de distribuitorii de servicii.
Programele de știri și de actualități se supun cerințelor privind protecția copilului și vizionarea în familie. Avertizarea verbală a publicului în cazul unor scene violente sau cu un posibil impact emoțional negativ este obligatorie; radiodifuzorii vor evita prezentarea repetată a unor scene violente. Imaginile care prezintă execuții, persoane ucise sau voluntari ai morții, indiferent de motivația acestora, vor fi difuzate numai în cazuri justificate corespunzător și respectând etica jurnalistică. Subiectele sau evenimentele cu tematică sexuală pot fi difuzate înainte de ora 22.00 numai dacă imaginile și comentariile care le însoțesc nu afectează copiii. Este interzisă ilustrarea informațiilor cu imagini pornografice.
Producțiile se difuzează cu un semn de avertizare reprezentând un cerc alb, iar în interiorul cercului, pe fond transparent, literele majuscule AP în alb-
Producțiile și videoclipurile muzicale bazate pe violență fizică, psihologică sau sexuală sau care utilizează un limbaj vulgar sau licențios pot fi difuzate numai cu respectarea criteriilor de clasificare și a restricțiilor privind timpul de difuzare.
Este interzisă difuzarea de producții și videoclipuri muzicale care încurajează consumul de droguri sau sugerează că drogurile sunt un mijloc de rezolvare a problemelor de viață. Publicitatea și teleshoppingul fac obiectul cerințelor și criteriilor de protecție a copiilor.
În preambulul Recomandării nr. R (97) 19 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind reprezentarea violenței în mijloacele de informare în masă electronice, se reamintește, de asemenea, că violența, în diferitele sale forme, face parte din realitatea cotidiană și că publicul are dreptul de a fi informat cu privire la aceasta și, astfel, de a-și forma propria opinie.
Recomandarea Consiliului Europei precizează că accentul ar trebui să fie pus pe responsabilitatea principală a profesioniștilor din domeniul mass-media și pe importanța educației publicului. Federația Internațională a Jurnaliștilor subliniază, de asemenea, că mass-media se concentrează de obicei asupra copiilor în contextul abuzurilor, al exploatării și al știrilor senzaționale. În consecință, devine foarte necesar ca mass-media să contribuie nu numai la prezentarea onestă și exactă a experienței copilăriei, ci și să ofere un spațiu pentru exprimarea opiniilor diverse și creative ale copiilor înșiși. Federația Internațională a Jurnaliștilor face apel la o examinare mai atentă din partea profesioniștilor din domeniul mass-media a stereotipurilor și a prezentării senzaționale a materialelor jurnalistice.
AUTOR: P.R.
Școala Națională de Studii Politice și Administrative