Discriminarea este definită ca tratarea diferită a unor persoane aflate în situații identice sau comparabile (sau, dimpotrivă, tratarea identică a unor persoane aflate în situații diferite). Totodată, este definită ca reprezentând orice deosebire, excludere, restricții sau preferință pe baza criteriilor prevăzute de legislația în vigoare, acestea fiind: rasa, naționalitatea, etnia, limba, religia, categoria socială, convingerile, sexul, orientarea sexuală, vârsta, handicapul, boala cronică necontagioasă, infectarea HIV, apartenența la o categorie defavorizată, alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice (Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, Fundația Solidaritate și Speranță, 2013).
Conform MMANPIS, „Persoana cu dizabilitate este acea persoană care are deficienţe fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de durată, deficienţe care, în interacţiune cu diverse bariere, pot îngrădi participarea deplină şi efectivă a persoanei în societate, în condiţii de egalitate cu ceilalţi” (MMANPIS, 2018).
Atunci când vorbim de educația copiilor și tinerilor cu dizabilități, pot fi luate în considerare mai multe situații care subliniază faptul că această categorie se dovedește una extrem de diversă, fiind constituită din:
- copii care sunt înscriși la școală, dar care au parte de excludere din cadrul procesului de învățare din mai multe motive: absența adaptării curriculumului la nevoile lor, lipsa de pregătire, a capacității sau a timpului cadrelor didactice pentru a realiza adaptările necesare sau lipsa de acces la dispozitive asistive corespunzătoare nevoilor de învățare ale acelor copii;
- copii care nu sunt integrați în procesul de educație, dar care ar putea fi, dacă școala ar avea capacitatea de a le recunoaște nevoile lor specifice și ar dispune totodată de echipamente și abilități pentru a răspunde respectivelor nevoi;
- copii cu dizabilități severe care necesită un sprijin suplimentar, specializat în școală și în afara acesteia (exemplu, cei cu limitare a comunicării sau a vorbirii, cei care au nevoie de sprijin în ariile majore ale vieții, cei cu dizabilități multiple. În plus, cei care se confruntă cu o varietate de probleme medicale, cum ar fi crizele sau pierderile senzoriale pot fi asociate diferitelor dizabilități) (Manea, 2016).
Legislație
Una dintre legile foarte importante în acest context este Legea nr 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare. Aceasta are la bază următoarele principii: principiul prevenirii şi combaterii discriminării, principiul egalizării șanselor, principiul integrării şi incluziunii sociale a persoanelor cu handicap, cu drepturi şi obligaţii egale cu ale tuturor celorlalţi membri ai societăţii, cu respectarea nevoilor specifice persoanelor cu handicap. (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/77815, accesat la data de 24.11.2021).
O altă lege foarte importantă este Legea nr.1/2011 care prevede principiul echităţii, în virtutea căruia accesul la învăţare se realizează fără discriminare. De asemenea, în cadrul legii se precizează faptul că în cadrul unităților școlare se interzice oricare formă de activitate care încalcă normele de moralitate şi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, precum şi activităţile de natură politică şi prozelitismul religios (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/125150, accesat la data de 24.11.2021).
Totodată, conform Ordonanţei de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea şi combaterea discriminării, faptele de discriminare sunt sancționate ca atare (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/24129, accesat la data de 24.11.2021).
Intervenții și obligații
Evaluarea nevoilor individuale
Evaluarea este esențială în vederea întrunirii nevoilor persoanelor cu dizabilități. În țările în care există venituri ridicate, evaluarea este un proces general de decizie privind categoriile de persoane ce sunt îndreptățite să primească alocații de ajutorare, urmată de evaluarea nevoii individuale. Aceasta se desfăşoară în general prin intermediul unor sisteme oficiale pentru determinarea dizabilității (OMS, 2011).
Dezvoltarea unor practici incluzive
În cazul planificării lecţiilor se vor avea în vedere toţi elevii, deoarece acestea dezvoltă înţelegerea şi respectul pentru diferenţe. Astfel, elevii vor fi încurajaţi să-şi asume responsabilitatea pentru propria lor învăţare, iar explicaţiile profesorilor vor ajuta elevii să înţeleagă şi să înveţe lecţia încă din clasă. În timpul lecţiilor, elevii vor fi încurajaţi să lucreze în echipă şi să comunice despre modul în care învaţă în timpul activităţilor din cadrul lecţiilor. Profesorii îşi vor adapta lecţiile în funcţie de reacţiile elevilor. Personalul din şcoală va reacţiona pozitiv la dificultăţile întâmpinate de elevi. Elevii vor înregistra succese în procesul de învăţare. Dificultăţile în învăţare nu vor fi văzute ca pe un eșec, ci ca pe un prilej de dezvoltare a unor abalități mai bune de învățare. Toţi profesorii din şcoală vor participa la planificarea activităţilor de pregătire, în timp ce membrii consiliului managerial se vor implica în îmbunătăţirea activităţii la clasă (OECD, 2007).
Sprijinirea serviciilor voluntare public-privat
O varietate de furnizori din diferite sectoare (public, privat, voluntar) oferă servicii de suport. În ultimul deceniu, în țările din zona balcanică s-au înființat diverse ONG-uri care se ocupă de dizabilitate. Multe dintre acestea furnizează servicii, deseori în program pilot, cu ajutorul statului, precum Fondul de Inovare Social Sârb (OMS, 2011; Axelsson, Granier, Adams, 2004).
Coordonarea furnizării de servicii flexibile
Persoanele cu dizabilități au nevoi de asistență şi suport care nu se regăsesc clar în ceea ce poate oferi într-un pachet de servicii un singur furnizor. Asistența şi suportul neoficial sunt foarte eficiente atunci când au susținere din partea unei serii de sisteme şi servicii de natură oficială, indiferent dacă sunt publice sau private (OMS, 2011).
Implicarea utilizatorilor
Implicarea utilizatorului a reprezentat un criteriu de evaluare a calității furnizării serviciilor. Inițiativa Calitatea Europeană din Serviciile Sociale include astfel parteneriate într-o manieră eficientă şi participarea printre principiile care îi guvernează acordarea de certificate de calitate – un proces complementar certificării calității la nivel național servicii în diverse feluri, inclusiv: în timpul procedurilor de plângeri, în timpul evaluării şi a feedback-ului, ca participanți în consiliile de conducere, precum și ca membri ai unor grupuri consultative ale persoanelor cu dizabilități, în luarea deciziilor pe cont propriu (Chiriacescu, 2008; Acheson, 2001; Priestley, 1998).
Free access to justice
Conform Strategiei naționale privind drepturile persoanelor cu dizabilități 2021-2027, „Accesul liber la justiție înseamnă că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime și că are acces la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un timp rezonabil”. Totodată, „Accesul efectiv al persoanelor cu dizabilități la justiție presupune asigurarea accesibilizării fizice, de informare și comunicare, adaptarea tuturor procedurilor juridice, precum și accesul la asistență și reprezentare juridică” (Ministerul Muncii, 2020).
Conclusion:
În urma studierii acestui fenomen, consider că problematica persoanelor cu dizabilități este una complexă, care necesită atenție sporită, atât din partea sistemului de servicii și asigurări, cât și din partea sistemului educațional.
De asemenea, pentru a preveni eventuale implicații sociale indezirabile care să necesite timp de recuperare foarte mare, este nevoie ca atât sfera publică cât și cea privată să fie implicate prin implementarea de programe care să necesite dezvoltarea unui capital uman și social de durată (dezvoltare durabilă).
Bibliografie
Axelsson C, G. P. (2004). Beyond de-institutionalization: the unsteady transition towards an enabling system in South East Europe. Sarajevo.
D., C. (2008). Shifting the paradigm in social service provision: making quality services accessible for people with disabilities in South East Europe. Sarajevo: Handicap International Regional Office .
M, P. (1998). Disability Politics and Community Care. London: Jessica Kingsley.
Manea, L. (2016). Accesul la educație a tinerilor cu dizabilități în România. București: Asociația RENINCO România.
MMANPIS. (2018). Ce înseamnă persoana cu dizabilitate? MMANPIS.
Muncii, M. (2020). Stategia națională privind drepturile persoanelor cu dizabilități 2021-2027. Ministerul Muncii.
N, A. (2001). Service delivery and civic engagement: disability organisations in Northern Ireland. Voluntas.
OECD. (2007). Politici în educație pentru elevii în situație de risc și pentru cei cu dizabilități din Europa de Sud-Est: România. Paris: OECD.
OMS. (2011). Raport mondial privind dizabilitatea. București: OMS.
Universitatea de Vest din Timișoara, U. D. (2013). Discriminarea și strategii antidiscriminatorii. Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, Fundația Solidaritate și Speranță.
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/77815, accesat la data de 24.11.2021
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/125150, accesat la data de 24.11.2021
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/24129, accesat la data de 24.11.2021
AUTOR : C. A.-N.
Facultatea De Sociologie Și Asistență Socială