Reticența românilor față de spitale a ajuns să prindă amploare în ultimele decenii, frica de internare într-un spital fiindu-le alimentată atât de preconcepții care nu își au bazele în fapte…
România, 2015: “Transportatorii rutieri: o eventuală impozitare a diurnei după 1 iunie 2015 ar anula creșterea economică a României”, titlu preluat de pe site-ul Ziarului Financiar.
România, 2016: “Legislația privind plata…
Discriminarea este definită ca tratarea diferită a unor persoane aflate în situații identice sau comparabile (sau, dimpotrivă, tratarea identică a unor persoane aflate în situații diferite). Totodată, este definită ca…
Că și cetățeni ai unui stat democratic, ce are drept fundament Constituția, avem atât îndatoriri cât și drepturi. Acestea sunt stipulate atât în Legea Fundamentală în Titlul al doilea denumit…
Zilele în care trăim nu sunt deloc ușoare pentru mulți dintre noi, mai ales în raport cu situația pandemică în care ne aflam. Aceasta ne afectează aprope în orice detaliu…