Skip to content Skip to sidebar Skip to footer
FACIAS salută modificările Codului de procedură penală, prin care redactarea și pronunțarea hotărârii judecătorești nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile de la închiderea dezbaterilor, iar motivarea deciziei trebuie publicată în ziua pronunțării.
 
Punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive numai după motivarea în fapt și în drept a acesteia este conformă dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la libertatea individuală și siguranța persoanei și celor care consacră demnitatea umană și dreptatea, ca valori supreme în statul de drept.
 
Considerăm că motivarea hotărârii judecătorești este fundamentul echității procesului penal, prin dreptul justițiabilului de a fi convins că justiția a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de participanți; reprezintă o înscriere oficială a argumentelor în favoarea soluției; inspiră un sentiment de încredere socială și constituie un control democratic al administrării justiției; întărește principiul autorității de lucru judecat și al prezumției de nevinovăție; reprezintă temeiul executării hotărârii judecătorești, precum și al contestării acesteia la o instanță superioară.
 
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege care modifică Codul de procedură penală și care prevede ca termenul maxim în care instanțele sunt obligate să pronunțe deciziile în procesele penale este de 120 de zile de la finalizarea dezbaterilor. De asemenea motivarea deciziei trebuie să fie publicată în ziua pronunțării. Camera Deputaților este forul decizional, iar legea a fost deja promulgată de președintele Klaus Iohannis.

© 2022 — FACIAS All rights reserved.

facias
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.