Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Nu există țară în Uniunea Europeană în care să nu fie probleme cu statul de drept sau respectarea drepturilor cetățenești, însă o colaborare aplicată între societatea civilă și oficiali poate reprezenta răspunsul la aceste probleme. Acestea sunt doar câteva dintre cele mai importante concluzii desprinse după conferința „Asigurarea statului de drept în statele UE – provocări și soluții” de la Parlamentul European, organizată și moderată de europarlamentarul Maria Grapini, în colaborare cu Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS).

În cadrul conferinței s-au făcut pași importanți pe drumul parteneriatului dintre FACIAS și instituții europene, care au răspuns pozitiv propunerii FACIAS de a crea un mecanism sau o platformă prin care să fie facilitată interacțiunea dintre societatea civilă și oficialii europeni. Această propunere a fost salutată și de principalul speaker al conferinței, Fernando Lopez Aguilar, președintele Comisiei pentru Libertăți Civile, Justiție, Afaceri Interne (LIBE) din Parlamentul European, care și-a afirmat întreaga sa susținere.

Alături de oficialul PE, printre invitați s-au numărat reprezentanți ai Comisiei Europene, Annelice Șerban, consulul României în Regatul Belgiei, Cătălin Necula, secretar de stat în MAI, Daniela Morari, ambasadorul Republicii Moldova pe lângă UE, deputatul Steluța Cătăniciu, președintele Comisiei pentru abuzuri din Parlamentul României, Nicolin Mugurel Chivu, Head of Unit în cadrul reprezentanței permanente a României pe lângă UE, reprezentanții FACIAS – profesorul Victor Alistar, și respectiv Liliana Filip, coordonatorul parteneriatelor pentru FACIAS.

În cadrul evenimentului de miercuri FACIAS a prezentat oficialilor europeni raportul său privind respectarea drepturilor cetățenești în România în 2023, iar discuțiile au concluzionat faptul că un astfel de raport ar fi util de realizat în fiecare dintre statele membre. Un demers de acest gen ar fi esențial pentru a înțelege realitățile din interiorul Uniunii, a subliniat Victor Alistar.

Trebuie să înțelegem exact ce ne-a adus în această situație, ce ne-a făcut să ajungem la acest nivel de euroscepticism”, a concluzionat avocatul Victor Alistar, fost membru al CSM.

© 2022 — FACIAS Toate drepturile sunt rezervate.