Polițistul Vlad Roșca, care a provocat moartea studentului Andrei Șerban Ionescu și rănirea gravă a prietenei acestuia, a fost condamnat de Judecătoria Brașov la doar 4 ani, 4 luni și 20 de zile de închisoare cu executare. Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului consideră condamnarea primită de polițist mult prea blândă în raport cu gravitatea faptelor. Hotărârea nu este definitivă, iar FACIAS va susține familia lui Andrei în apel, pentru obținerea unei pedepse pe măsura faptelor comise.
În seara de 30 noiembrie 2024, Vlad Roșca, polițist în cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al IPJ Iași, a provocat un accident grav în Poiana Brașov, după ce s-a urcat băut la volan și a circulat pe un drum cu acces interzis, lovindu-i pe Andrei Șerban Ionescu și pe prietena acestuia. Polițistul avea o alcoolemie de 1,70 g/l la prima probă de sânge. Andrei, un tânăr de numai 21 de ani, student și fost olimpic la informatică, a murit în urma impactului, iar prietena sa a fost grav rănită.
Încă din noiembrie 2025, FACIAS a cerut Judecătoriei Brașov să orienteze pedeapsa către maximul special prevăzut de lege pentru ucidere din culpă, invocând circumstanțele accidentului și responsabilitatea sporită a inculpatului, în calitatea sa de polițist. FACIAS a atras atenția judecătorilor că modul în care polițistul Vlad Roșca a comis fapta arată un dispreț flagrant față de viața umană și de normele de siguranță rutieră.
Cu toate acestea, Vlad Roșca a primit o pedeapsă rezultantă de puțin peste patru ani de închisoare. FACIAS consideră că sancțiunea nu reflectă gravitatea faptei, în condițiile în care un polițist s-a urcat băut la volan, a încălcat regulile de circulație și a provocat moartea unui tânăr și rănirea gravă a prietenei sale.
Hotărârea Judecătoriei Brașov nu este definitivă, iar avocatul familiei a anunțat că va formula apel. FACIAS susține contestarea pedepsei și solicită ca, în judecarea apelului, să fie evaluate cu maximă rigurozitate toate împrejurările în care au fost comise faptele și consecințele lor ireversibile.
FACIAS va rămâne alături de familia lui Andrei Șerban Ionescu și va susține demersurile acesteia în apel, până când se va face dreptate pentru fiul pe care l-a pierdut.