Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

COMUNICAT DE PRESĂ

Data: 06.11.2023

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a dat în judecată Ministerului Educației pentru neemiterea ordinului ministrului privind stabilirea criteriilor de acordare a ajutorului de stat privind sprijinul acordat investitorilor pentru construirea căminelor studențești private. O lege din 2006 care nici acum nu poate fi aplicată nici în 2023 și care a generat prejudicii semnificative atât mediului privat de afaceri, dar și generațiilor întregi de studenți.

Legea nr. 201/2006 vizează acordarea de sprijin statal pentru stimularea investitorilor în domeniul construirii căminelor studențești private. Sunt însă aproape 20 de ani de când investitorii așteaptă acest sprijin. Dar acesta nu  este un doar un ajutor pentru mediul de afaceri. Tinerii studenți sunt beneficiarii direcți ai acestui sprijin, fapt ce subliniază necesitatea aplicării efective a acestei legi pentru garantarea drepturilor lor. Lipsa implementării criteriilor de acordare a ajutorului de stat amâna construirea de cămine noi, limitând astfel opțiunile de cazare pentru tinerii studenți. Aceasta poate determina costuri mai mari pentru cazare, o calitate mai scăzută sau chiar imposibilitatea găsirii unui spațiu adecvat în zonele universitare aglomerate. Mai mult, fără criterii clare, investitorii sunt reticenți în a iniția proiecte noi de construcție, privându-i de oportunitatea de a contribui la dezvoltarea infrastructurii educaționale și de a beneficia de stimulentele prevăzute de lege. În acest context FACIAS a hotărât să dea ministerul în judecată pentru a-l obliga să respecte prevederile legale, chiar și după atât de mulți ani după ce legea a fost inițiată.

Condițiile infrastructurii educaționale reflectă performanța academică

FACIAS își afirmă rolul esențial în protejarea intereselor și drepturilor cetățenilor împotriva acțiunilor abuzive sau păgubitoare ale statului român. Facem apel la Ministerul Educației să acționeze rapid și în interesul studenților, investitorilor și al societății românești în ansamblu, asigurând aplicarea corectă a legii. Acest lucru poate deschide drumul către o infrastructură educațională modernă și accesibilă, element important în procesul de învățare și dezvoltare a tinerilor pentru o schimbare care să se reflecte în calitatea vieții studențești, dar și care să contribuie la creșterea performanței academice la nivel național.

BIROUL DE PRESĂ FACIAS

© 2022 — FACIAS Toate drepturile sunt rezervate.