Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Judecătoria Târgu Jiu a stabilit termenul limită de 30 iunie pentru aflarea adevărului în cazul lui Andrei Drăgan, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, după ce medicii au refuzat efectuarea unei intervenții chirurgicale pentru apendicită. Cu doar 46 de zile rămase până la termenul-limită stabilit de instanță pentru finalizarea urmăririi penale, apar noi informații care indică blocaje grave în anchetă. FACIAS va sesiza Inspecția Judiciară, acuzând posibile abuzuri, neglijență și tergiversări nejustificate într-un dosar care nu mai are voie să întârzie.

Potrivit răspunsurilor primite de FACIAS de la autoritățile implicate în soluționarea cauzei, dosarul a fost transferat pentru continuarea cercetărilor la Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, o mutare care ridică noi semne de întrebare cu privire la ritmul real al anchetei. Și mai grav, una dintre probele esențiale pentru stabilirea adevărului – completarea expertizei medico-legale – a fost dispusă de procurori abia la 1 aprilie 2026, deși obiecțiunile privind raportul medico-legal existau de luni de zile. Însă nici acest demers nu a avansat. Motivul? Institutul de Medicină Legală Craiova nu a primit toate documentele necesare pentru finalizarea expertizei. Cu alte cuvinte, într-un dosar în care instanța a constatat deja că ancheta a durat excesiv de mult, autoritățile par să se împiedice încă de pași administrativi elementari.

Pentru toate acestea, FACIAS va sesiza Inspecția Judiciară pentru posibile acte de neglijență gravă, eventuale abuzuri și întârzieri nejustificate care riscă să compromită respectarea termenului stabilit de instanță. Miza nu este doar procedurală. În centrul acestui dosar se află moartea unui copil de 16 ani și dreptul familiei sale de a afla ce s-a întâmplat și cine răspunde.

FACIAS cere dreptate pentru Andrei și va continua toate demersurile legale până când cei responsabili vor fi trași la răspundere. Decesul unui adolescent de 16 ani, survenit ca urmare a refuzului unor medici de a interveni chirurgical nu poate rămâne o simplă statistică, iar vinovații trebuie să fie trași la răspundere.

© 2022 — FACIAS Toate drepturile sunt rezervate.