Într-un demers unic în România, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a dat dreptate Fundației pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), oferind o șansă reală pentru respectarea drepturilor și o viața demnă persoanelor cu dizabilități. Magistrații obligă instituțiile statului să respecte termenele legale pentru implementarea integrală a Legii nr. 7/2023, prin care ar urma să fie puse în aplicare măsuri de sprijin financiar lunar destinate persoanelor adulte cu dizabilități.
Legea nr. 7/2023 privind susținerea procesului de dezinstituționalizare a persoanelor adulte cu dizabilități și aplicarea unor măsuri de accelerare a acestuia și de prevenire a instituționalizării, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, intrată în vigoare pe 9 ianuarie 2023, creează un cadru legislativ modern pentru protecția și sprijinirea persoanelor cu dizabilități, în acord cu cerințele Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și strategiilor naționale în domeniul dizabilității. Cu toate acestea, deși legea stabilește termene clare, cuprinse între 30 și 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, pentru emiterea ordinelor normative necesare implementării, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități nu a respectat aceste obligații, întârziind astfel reforme vitale într-un domeniu esențial pentru viața și demnitatea unor categorii de cetățeni aflați în vulnerabilitate.
De ce sunt necesare ordinele normative ale Legii nr. 7/2023
Această lege are scopul de a sprijini persoanele adulte cu dizabilități, contribuind la dezinstituționalizarea și integrarea acestora în comunitate printr-o serie de măsuri concrete. Printre acestea se numără acordarea unor sume de bani din bugetul de stat sau din fonduri externe nerambursabile sub formă de indemnizație lunară pentru persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu. Această indemnizație este alocată pe baza evaluării nevoilor individuale de viață în comunitate și este destinată acoperirii costurilor necesare pentru administrarea unei locuințe proprii.
FACIAS a solicitat instanței să oblige Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități să emită ordinele de reglementare necesare. Deși Curtea de Apel București a respins inițial acțiunea, motivând că instanța nu poate obliga o autoritate centrală să emită un act normativ, FACIAS a declarat recurs. În final, magistrații ÎCCJ au admis recursul FACIAS, anulând hotărârea instanței inferioare și trimițând cauza spre rejudecare.
Hotărârea ÎCCJ nu este doar o victorie juridică obținută de FACIAS pentru persoanele cu dizabilități, ci și un precedent care oferă o nouă interpretare a competențelor instanțelor în raport cu autoritățile centrale. În argumentația sa, FACIAS a susținut că legea contenciosului administrativ permite instanțelor să dispună emiterea de acte normative atunci când există o obligație legală și un interes public major. Această abordare a fost confirmată de ÎCCJ, consolidând astfel drepturile persoanelor cu dizabilități și creând un cadru juridic mai favorabil pentru alte acțiuni viitoare în instanță cu obiective similare.
FACIAS consideră că statul are nu doar obligația legală, ci și datoria morală de a oferi un sprijin real și constant persoanelor cu dizabilități, de a preveni orice formă de abuz și de a crea condițiile necesare pentru ca acestea să trăiască cu demnitate și să se integreze pe deplin în societate. Numai printr-un astfel de angajament putem construi o societate incluzivă, în care fiecare cetățean are șansa de a-și atinge potențialul.