Ghid privind apărarea drepturilor cetățenilor abuzați printr-un act administrativ

REZUMAT – GHID
Legea 554/2004 Contenciosului Administrativ

FACIAS a realizat ghidul privind apărarea drepturilor cetățenilor abuzați printr-un act administrativ, în raport cu instituțiile statului. În acest ghid veți găsi următoarele informații:

Cuprins:

1. INTRODUCERE – scurtă prezentare a Legii 554/2004 Contenciosului Administrativ;
2. Condițiile specifice ONG-urilor;
3. Procedura de soluționare a cererilor în Contencios Administrativ;
4. Termenul în care putem să formulăm o acțiune în Contencios Administrativ;
5. Documentele necesare pentru introducerea unei acțiuni în Contencios Administrativ;
6. Soluțiile pe care le poate dispune instanța de judecată.

I. Introducere

Legea 544/2004 reglementează procedura de urmat în cazul emiterii sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Actul administrativ, așa cum este definit în Legea contenciosului administrativ, reprezintă actul unilateral, ce emană de la o autoritate publică centrală sau locală în vederea executării sau a organizării executării legii. Exemple: Contracte încheiate de autoritatea publică care au obiect punerea în valoarea a bunurilor proprietate publică, ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe ale Guvernului neconstituționale. „Conform art. 9 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.”

Actele administrative individuale se adresează unor persoane fizice sau juridice determinate. De exemplu:

–         Încadrarea sau respingerea încadrării în grad şi tip de handicap a unei persoane, atestată prin certificat emis de către comisiile de evaluare – conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap – dispoziția primarului privind respingerea cererii de acordare a ajutorului social prevăzut de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, ori de acceptare sau de încetarea acordării acestui drept.

–         Autorizația de construire sau desființare a unei construcții conform Legii nr. 50/1991 – hotărâre a consiliului local privind aprobarea unui ajutor de urgență pentru depășirea unei situații de dificultate.

Actele administrative normative nu se adresează unei anumite persoane, ci conțin reguli cu aplicabilitate generală și impersonală. Gradul de generalitate diferă de la caz la caz, actele administrative păstrându-și caracterul normativ atât timp cât subiecții nu sunt individual determinați.

Exemple: Hotărârile consiliului local prin care se controlează fondul de locuințe sociale situate pe teritoriul unităților administrativ-teritoriale respective, în temeiul Legii locuinței nr. 114/1996;

Hotărârile consiliului local privind aprobarea Metodologiei de lucru referitoare la acordarea beneficiilor sociale cu titlul de ajutor de urgență din bugetul local, ținând cont de dispozițiile Legii asistenței sociale nr. 292/2011 și a Legii privind venitul minim garantat nr. 416/2001.

Certificatele medicale nu sunt acte administrative în înțelesul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004. Certificatul de concediu medical reprezintă un act medical eliberat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

Prin urmare, pentru ca un litigiu să poată fi dedus spre soluționare instanței de contencios administrativ, acesta  trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

1. Cel puțin una din părți să fie o autoritate publică;
2. Litigiul să privească emiterea/încheierea unui act administrativ, nesoluționarea ÎN TERMENUL LEGAL de către autoritatea publică a unei cereri prin care petentul tinde să își valorifice un drept/interes legitim sau REFUZUL NEJUSTIFICAT al autorității publice de a soluționa o astfel de cerere.

II. CONDIȚII SPECIFICE ASOCIAȚIILOR/FUNDAȚII: 

În data de 2 iulie 2020, ICCJ a stabilit în sarcina asociațiilor ca invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat decurgând din legătura directă dintre actul administrativ contestat și scopul/obiectivele fundației. Așadar, prin acțiunea introdusă, persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat (asociații/fundații) trebuie să dovedească mai întâi că a avut loc o încălcare a dreptului sau interesului lor legitim privat, după care să susțină în sprijinul cererii și vătămarea interesului public, ce decurge din actul administrativ atacat.

În ceea ce privește FACIAS, această condiție este îndeplinită de cele mai multe ori prin scopul fundației de promovare a drepturilor cetățenești și protejarea lor în raport cu abuzurile instituțiilor Statului, fără a se limita la o anumită categorie socială, (cu titlu de ex. Asociațiile Medicilor pot ataca în contencios administrativ doar acele acte care tind să prejudicieze personalul medical).

FACIAS se poate constitui parte într-o acțiune în Contencios Administrativ în următoarele ipoteze:

1. Acțiune formulată de FACIAS având ca obiect un interes propriu sau un interes public vătămat printr-un act administrativ. (grup de persoane fizice).
2. Intervenția FACIAS într-un proces în Contencios Administrativ pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate.

III. PROCEDURA DE SOLUȚIONARE A CERERILOR ÎN CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV

Procedura de soluționare a cererilor în contenciosul administrativ este reglementată la Art. 7 din legea 554/2004.

1. Primul pas constă în introducerea unei plângeri prealabile, așadar persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente (sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există) în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
2. Plângerea prealabilă trebuie depusă în scris într-un mod în care se poate obține dovada înregistrări sau doar a recepționării acesteia.
   Ideal ar fi ca cererea să fie depusă direct la registratura autorității publice cu solicitarea de a primi o copie cu numărul și data de înregistrare pe ea. În cazul în care nu va primi răspuns de la autoritatea la care a depus cererea va trebui să atașeze la acțiunea în contencios administrativ copia cererii certificată prin numărul și data înregistrării la autoritatea publică, simpla copie fără număr și dată de înregistrare neputând fi luată în considerare de instanță.

Dacă plângerea prealabilă nu se poate depune direct la registratura autorității publice, plângerea prealabilă mai poate fi depusă prin poștă prin plic cu valoare declarată și confirmare de primire, sau pe cale electronică, (email) sau fax. În condițiile în care cererea se depune prin mijloace de comunicare la distanță se poate depune orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, mai exact dovada recepționării plângerii prealabile.

Cu titlu de excepție, plângerea prealabilă nu este obligatorie în cazul în care instituția refuză nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

3. În termen de 30 de zile de la data introducerii plângerii prealabile, autoritatea este obligată să dea curs solicitărilor persoanei vătămate iar dacă persoana vătămata nu este mulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă, poate sesiza instanța de contencios administrativ și să solicite:

• Anularea în tot sau în parte a actului;
• Repararea pagubei cauzate;
• Reparații pentru daune morale;
• Introducerea în cauză a funcționarului public pentru a răspunde în solidar cu autoritatea publică – persoana care contribuit la elaborarea, emiterea, adoptarea, sau după caz care se face vinovat de refuzul de a rezolva cererea.

Prin derogare de la dispozițiile generale sus-menționate, acțiunile întemeiate pe încălcarea unui interes legitim public pot avea ca obiect numai anularea actului sau obligarea autorității pârâte să emită un act sau un alt înscris, respectiv să efectueze o anumită operațiune administrativă, sub sancțiunea penalităților de întârziere sau a amenzii, prevăzute la art. 24 alin. (2).

IV. Termenul de introducere a acțiunii:

–    Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;

c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;

d) data expirării termenului de 30 zile, calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

Ordonanțele sau dispozițiile din ordonanțe care se consideră a fi neconstituționale, precum și actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând.

V. Documente necesare pentru înaintarea acțiunii:

• Cererea de chemare în judecată
• Copia actului administrativ pe care îl atacă sau refuzul eliberării actului.
• Cererea prin care s-a solicitat eliberarea actului administrativ.
• Orice alte înscrisuri doveditoare.

VI. Soluțiile pe care le poate dispune instanța:

• Să anuleze în tot sau în parte actul administrativ;
• Să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă;
• Să hotărască asupra despăgubirilor pentru daune materiale și morale;
• Aplicarea unor sancțiuni constând în stabilirea unor penalități pentru fiecare zi de întârziere în emiterea actului, dacă este cazul, respectiv amendarea conducătorului autorității publice sau persoanei obligate, după caz.
• Stabilirea unui termen de executare a obligațiilor.