Reprezentanții Fundației pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului participă la Bruxelles, în perioada 25-26 octombrie, la un eveniment organizat de Friends of Europe, cu tema „Înțelegerea schimbărilor într-o perioadă a crizelor”.
Evenimentul reprezintă a 19-a ediție a festivalului anual organizat de Friends of Europe, ediția din acest an fiind concentrată pe temele sociale cele mai importante.
Peste 200 de invitați din 40 de țări vor dezbate și propune soluții originale pentru problemele contemporane, în contextul în care UE se recuperează după efectele celor doi ani de pandemie și, în același timp, încearcă să facă față noilor provocări, așa cum este criza energetică.
Ideea centrală a ediției din acest an este reinventarea unui „contract social”, pentru a sprijini oamenii să poată naviga această epocă a schimbărilor dramatice și a crizelor.
Printre invitații și speakerii ediției din acest an se numără Ricardo Mourinho Felix, vicepreședinte al Băncii Europene pentru Investiții, Nadia Calving, vicepremier al Spaniei și ministru al Economiei și Transformării Digitale, Elisa Ferreira, comisar european pentru Coeziune și Reforme, Mark Gitenstein, ambasadorul SUA pe lângă UE, fostul premier italian Mario Monti, Dubravka Suica, vicepreședinte al Comisiei Europene pentru Democrație și Demografie, sau Yulia Svyrydenko, prim vicepremier și Ministru al Economiei în Guvernul Ucrainei.
O altă temă importantă care va fi abordată este cea a războiului din Ucraina, care a adus noi provocări de securitate și poate redefini rolurile guvernelor, a cetățenilor și actorilor non-statali, așa cum sunt societatea civilă sau sectorul privat.
FACIAS este partener al Friends of Europe, este o organizație non-guvernamentală, non-profit și apolitică, partener strategic al Consiliului Europei și al Comisiei Europene prin Asociația Europeană pentru Democrație Locală (ALDA), ce a apărut în anul 2008 și este specializată în activități de advocacy în domeniul drepturilor omului. În principal, preocuparea și demersurile noastre vizează apărarea cetățenilor împotriva abuzurilor statului și acționăm în calitate de membru al CIVICUS (World Alliance for Citizen Participațion) și al FRA (Agenția Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale).