Începând de astăzi, 13 iulie, Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a devenit membru Friends of Europe. Facem în mod continuu eforturi pentru a ne conecta la cele mai importante rețele și comunități pentru a lupta alături de actori importanți pentru drepturile cetățenilor și pentru a preveni abuzurile.
Friends of Europe este un grup de experți care are ca domeniu de funcționare dezbaterea și analiza politicilor Uniunii Europene și a subiectelor importante care privesc drepturile și libertățile cetățenilor. Organizația este independentă de instituțiile UE și nu are o afiliere politică. FACIAS se regăsește printre obiectivele strategice ale Friends of Europe, care includ: promovarea noii generații de lideri, regenerarea democrației, eliminarea inegalităților, susținerea agendei transformării verzi, repoziționarea rolului Europei pe scena globală și cel mai important construirea încrederii dintre decidenți și cetățeni, urmărind promovarea unei guvernări centrate pe cetățean.
Am ales să implementăm această asociere pentru a promova împreună justiția și egalitatea social, ambele organizații având scopul de a încuraja valorile și libertățile europene. Prin dobândirea statutului de membru, FACIAS a câștigat încă un aliat important în lupta împotriva abuzurilor statului.
Suntem bucuroși să avem statutul de membri Friends of Europe alături de care să putem avansa preocupările curente din România cu privire la drepturile și libertățile cetățenești în contextul european. O asemenea perspectivă ne oferă șansa de a ne îmbunătăți ideile și de a ne ajuta să ne dezvoltăm alături de alte organizații cu aceleași obiective, pentru a veni în ajutorul cetățenilor. Ne vom implica în proiecte comune cu Friends of Europe și cu toți partenerii noștri cu scopul de a amplifica acțiunile în sprijinul cetățenilor.
Asocierea dintre FACIAS și Friends of Europe întărește statutul și ocupația organizației noastre raportate la activitatea europeană. Prestigiul oferit de către Friends of Europe confirmă seriozitatea muncii noastre și implică faptul că FACIAS țintește către servirea cetățenilor și sprijinirea acestora pentru a putea îmbunătăți pas cu pas societatea și de a consolida statul de drept. Așadar, suntem mândri să ne numim membri ai Friends of Europe și ne așteptăm ca această colaborare să ne ajute să ne atingem ambițiile comune, și anume protejarea cetățenilor și justiția.
FACIAS, conform scopului statutar, dar și prin activitatea sa constantă din ultimii 14 ani, apără drepturile cetățenilor și urmărește asigurarea transparenței în funcționarea instituțiilor statului, ca principiu al democrației și statului de drept.