Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) solicită demiterea celor doi agenți ai Poliției Locale Pașcani care l-au agresat pe Viorel Obreja, un pensionar de 70 de ani cu probleme cardiace.

Incidentul s-a produs după ce bărbatul ar fi refuzat să se legitimeze, în urma consumului unei beri. Martorii susțin că acesta nu a fost agresiv, însă polițiștii l-au tras cu forța, l-au doborât la pământ, iar unul dintre agenți i-a apăsat capul cu genunchiul înainte de a-l încătușa. Bătrânului i s-a făcut rău și a fost nevoie de intervenția Ambulanței. Până la sosirea medicilor, a fost ținut la pământ, pe trotuar, cu cătușele la mâini. Ulterior a fost transportat la spital.

FACIAS atrage atenția că cei doi polițiști au încălcat prevederile art. 20 lit. f) din Legea poliției locale nr. 155/2010, care stabilește că forța trebuie folosită proporțional cu situația de fapt. Din relatările martorilor și imaginile apărute în spațiul public, este evident că victima nu a fost agresivă, ceea ce face intervenția disproporționată și abuzivă.

FACIAS subliniază că modul nejustificat în care au acționat cei doi polițiști afectează grav încrederea cetățenilor în forțele de ordine și a Poliției Locale, instituție deja percepută cu scepticism de societatea românească.

FACIAS va monitoriza ancheta desfășurată de autorități în cazul celor doi polițiști, cerând aplicarea unor măsuri ferme care să transmită că abuzurile comise de forțele de ordine ale statului nu vor fi niciodată trecute cu vederea.

© 2022 — FACIAS Toate drepturile sunt rezervate.