Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Drepturile copiilor sunt abordate și reglementate de numeroase legi şi acte normative din România, precum și din dreptul internațional.

Iată câteva dintre cele mai importante drepturi pe care le au copiii în România:

Dreptul la viaţă 

România recunoaşte dreptul la viaţă al fiecărui copil din noiembrie 1991, după ce ţara noastră a ratificat Convenţia Naţiunilor Unite din 1989 privind drepturile copilului.

Dreptul la un nume și la o cetățenie, imediat după naștere.

Dreptul de a fi ascultat, inclusiv în cauzele judecătorești.

Dreptul la libertatea de exprimare, care nu poate fi limitat de părinți.

Dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie. Religia copilului care a împlinit 14 ani nu poate fi schimbată fără consimțământul acestuia, iar cel care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să își aleagă singur religia.

Dreptul la viață culturală proprie, la declararea apartenenței sale etnice, religioase, etc., în cazul copiilor aparținând unei minorități naționale.

Copiii au dreptul de a le fi protejată imaginea publică, viaţa lor intimă, privată, demnitatea.  „Sunt interzise luarea unor măsuri, precum și aplicarea unor pedepse fizice, de natură a afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emoțională a copilului”, scrie în Legea 272/2004.

Copilul are dreptul de a beneficia de servicii medicale, iar acestea sunt cele acoperite din fondurile statului.

Copiii cu dizabilităţi au dreptul la îngrijire specială, adaptată nevoilor lor.

Cei aflaţi sub 18 ani au dreptul de a primi o educaţie.

Copilul cu handicap are dreptul la educație (şi poate fi şcolarizat), recuperare, compensare, reabilitare și integrare, adaptate posibilităților proprii, în vederea dezvoltării personalității sale.

Dreptul de a se căsători. Minorii peste 16 ani au dreptul de a se căsători, iar după căsătorie devin adulţi în faţa legii şi îşi pot încheia singuri actele juridice civile.

© 2022 — FACIAS Toate drepturile sunt rezervate.

facias
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.