Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) își propune să monitorizeze desfășurarea votului în secțiile de votare, astfel încât acesta să se realizeze conform legii. În acest sens FACIAS deschide înscrierile pentru observatori la alegerile locale din 27 septembrie.

Persoanele care doresc să se înscrie o pot face la adresa de e-mail [email protected].

Recrutarea și acreditarea observatorilor se efectuează exclusiv de către FACIAS, în urma examinării solicitărilor primite.

Activitatea nu este remunerată, de aceea, observatorii trebuie să fie fară exceptie imparțiali și să nu se implice în campania electorală.

Persoanele acreditate nu pot interveni în niciun mod în organizarea șidesfășurarea alegerilor, având numai dreptul de a sesiza în scris

președintele biroului electoral în cazul constatării uneineregularități.

Orice act de propagandă electorală, precum șiîncălcarea în orice mod a prevederilor legii nr. 208/2015 atragaplicarea sancțiunilor legale, suspendarea acreditării de către biroul

electoral care a constatat abaterea, iar în ziua votării, îndepărtarea imediată a persoanei respective din secția de votare.

Pentru a putea fi inscris este necesar completarea  unei declaratiii de neapartenenta politica pentru alegerile locale(apasa click dreapta pentru descarcare) precum si a unei cereri de inscriere ca observator.(apasa click dreapta pentru descarcare)

 

 

© 2022 — FACIAS Toate drepturile sunt rezervate.

facias
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.