Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Încă din noiembrie 1991, România recunoaște dreptul la viață al tuturor copiilor.

Mai exact, legea cu privire la protecția și promovarea drepturilor copilului prezintă clar că un copil are dreptul de a obține cetățenie iar, după ce nașterea a fost înregistrată, are și dreptul la nume. Mai mult de atât, copilul își poate păstra numele, relațiile de familie și cetățenia.

În aceeași măsură, copilul are dreptul de a crește alături de părinți, în condiții care să le ofere posibilitatea pentru dezvoltare fizică, spirituală, mentală și socială. Dar, și părinții sunt obligați de a le asigura copiilor educație, supraveghere, să-i întrețină și, nu în ultimul rând, să ia în considerare opinia lor.

De asemenea, conform legii 272, copilul are dreptul de a fi ascultat. În funcție de vârstă și gradul de maturitate, copilul poate cere și primi informații pertinente, de a-i fi cerută părerea și, bineînțeles, de a fi informat asupra consecințelor ce pot apărea prin exprimarea opiniei, în cazul în care este respectată. Acest drept nu este limitat doar la reprezentanții legali sau la părinți ci este și față de instituțiile publice sau chiar de o instanță judecătorească.

Opinia copilului trebuie ascultată și în cazul adopției, dacă respectivul minor a împlinit vârsta minimă de 10 ani și, mai mult de atât, copilul are dreptul de a depune singur plângeri când vine vorba despre încălcarea drepturilor fundamentale.

Pe lângă acestea, copilul are și următoarele drepturi: dreptul la libertatea de exprimare, de a avea legături personale și relații sociale, dreptul la demnitate și viață intimă, dreptul la sănătate, la educație iar, în cazul minorilor peste 16 ani, au dreptul de a se căsători – moment în care aceștia devin adulți în fața legii.

Ce părere aveți? Sunt copiii noștri suficient de protejați în fața legii?

, Și copiii au drepturi, FACIAS

© 2022 — FACIAS Toate drepturile sunt rezervate.