Fundația Pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a vrut să afle cum a fost posibilă surparea unuia dintre cele mai importante drumuri din România, DN1, în condițiile în care exista un contract și facturi plătite deja pentru realizarea de lucrări pe acest drum.
Astfel FACIAS a solicitat Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) copia contractului de lucrări privind realizarea drumului național DN1 – Ploiești-Brașov, întrucât terasamentul drumului s-a surpat pe o lungime de 60 de metri. Ca urmare a solicitării, CNAIR a răspuns și a explicat faptul că surparea s-a produs din cauza eroziunii albiei minore a râului Prahova și că a solicitat reparații de urgență, recalibrarea albiei minore a râului Prahova, construirea unor apărători de mal și remedierea porțiunii de drum afectată.
FACIAS a revenit și a solicitat CNAIR să explice dacă în studiul de fezabilitate aferent contractului de lucrări a fost prevăzut riscul de eroziune a albiei minore a râului Prahova și a insistat ca instituția de stat să furnizeze documentul contractului plătit din bani publici.
FACIAS consideră revoltător faptul că, mai ales în situația unui drum atât de important, se ajunge în astfel de situații catastrofale, în condițiile în care, după incident, CNAIR constată că existau soluții de prevenire. FACIAS va continua demersul până la aflarea adevărului în această speță pentru a determina autoritățile să prevină eficient eventualele incidente viitoare.




