Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

România, împreună cu alte 4 state membre ale Uniunii Europene, au fost trimise în fața Curții de Justiție de către Comisia Europeană din cauza nerespectării unei directive cu privire la domeniul serviciilor mass-media audiovizuale.

Din comunicatul Comisiei Europene, înțelegem că țările care nu au respectat obligația de transpunere a Directivei sunt Cehia, România, Irlanda, Spania și Slovacia.

Pe scurt, prin faptul că nu a fost transpusă în legislația națională această directivă, este posibil ca cetățenii să nu beneficieze de:

, FACIAS diversitate culturală,

, FACIAS protejarea consumatorilor în general și a copiilor în mod particular,

, FACIAS combaterea discriminării pe motiv de rasă, religie sau orice altă natură.

, România, în față curții de justiție a UE pentru nerespectarea unei directive europene, FACIAS

© 2022 — FACIAS Toate drepturile sunt rezervate.