
În domeniul SĂNĂTĂȚII
FACIAS s-a implicat în modificarea cadrului legislativ care să asigure tratamentul cu imunoglobulină pentru imunodeficienţe primare.
FACIAS a sesizat accesul discriminatoriu al acestor pacienţii la terapia fără interferon, deoarece, până în iunie 2018 doar persoanele care se aflau în stadii avansate ale bolii (stadiile F3 şi F4), puteau urma această formă de tratament. În cazul pacienţilor în care boala era în stare incipientă, se aştepta avansarea bolii pentru a avea acces.
Urmare a demersurilor FACIAS, în prezent, au fost incluşi în schema de tratament şi persoanele aflate în stadiul F1, F2.
Ministerul are în vedere realizarea unui program de screening naţional pentru a vedea care este cifra oficială. În prima etapă vor fi alocate 5 milioane de euro pentru elaborarea metodologiei de screening al populaţiei în vederea depistării infecţiilor cronice cu virusuri hepatitice B /D şi C. De asemenea, vor fi realizate registrele naţionale de screening şi va fi asigurată monitorizarea la nivel naţional a implementării programelor de screening.
FACIAS s-a implicat în rezolvarea crizei gărzilor de noapte efectuate de personalul medical din spitale și centrele de urgență. FACIAS a cerut ministrului Sănătății, Comisiilor de Sănătate din Parlament și factorilor de decizie la nivel de spitale schimbarea politicii de personal şi recunoaşterea gărzilor ca vechime în muncă.
Ulterior a fost depus un proiect de lege ce prevede ca gărzile efectuate de medici să fie luate în calcul ca vechime în muncă și „să poată diminua, simetric și echitabil, vârsta standard de pensionare”
În domeniul JUSTIȚIEI
FACIAS a transmis propuneri de modificare a Codului de Procedură și a Codului Penal cu privire la:
- egalitatea acuzării și a apărării în cadrul procesului penal,
- procedura actelor procesuale și procedurale,
- condițiile răspunderii penale a persoanei juridice
- începerea urmăririi penale