Putem rezolva problema creditelor CHF, trebuie doar sa impartim povara

Cresterea francului elvetian pe piata mondiala a produs adevarate drame celor care s-au imprumutat in aceasta moneda in anii de boom economic si care acum sunt realmente in imposibilitatea de a-si mai plati rata si de a-si pastra casa.

Cred ca trebuie sa facem de la inceput disctinctia intre cei care au luat un credit imobiliar si cei care au luat credite “cu buletinul” pentru  a achizitiona la niste dobanzi uriase televizoare, telefoane sau automobile. Creditul la casa reprezinta o garantie ferma pentru banca ca cel care il contracteaza va face tot ce ii sta in putinta sa il plateasca.

Din pacate, in piata circula doua variante, ambele extreme: pe de o parte clientii sunt acuzati ca au semnat un document si ca trebuie sa il respecte, indiferent de efecte, iar pe de alta parte clientii acuza BNR ca nu a interzis aceste credite si ca poarta o mare parte din vina. Credem ca ambele teorii sunt gresite si ca daca vrem cu adevarat sa rezolvam problema trebuie sa ne punem atat in locul clientilor cat si al bancilor.

Putem admite ca mare parte dintre cei care s-au imprumutat in franci elvetieni si-au asumat un risc si ca nu s-au interesat indeajuns despre posibilele efecte pe termen lung. Da, ii putem acuza ca nu au avut o educatie financiara sanatoasa si ca trebuie sa isi asume riscurile. Ce ne facem insa ca exista inclusiv persoane din BNR care au contractat credite in franci elvetieni. Ce ne facem ca inclusiv Ionut Dumitru, presedintele Consiliul Fiscal a contractat un astfel de credit? Ii putem oare acuza pe ei ca nu au avut o educatie financiara sanatoasa?

Credem ca bancile care au promovat si acordat credite in franci elvetieni trebuie sa suporte o parte din pierdere. Orice s-ar spune, avem in acest caz o serie de decizii de biznis ce s-au dovedit a fi gresite. Sa nu uitam ca unele banci se intreceau sa vanda aceste credite. Aveau tinte de vanzari extrem de ridicate, iar directorii erau presati sa ocupe o parte cat mai mare din piata. Daca tot suntem aici, sa nu uitam ca au existat presiuni extrem de mari din partea unor directori, pentru ca bancile pe care le conduceau sa ocupe o bucata cat mai mare din piata creditelor imobiliare. Cu toate acestea, unele banci au rezistat tentatiei si nu au intrat pe piata creditelor in CHF. Un astfel de exemplu este BCR, banca ce a profitat ulterior de programul Prima Casa, pentru a reveni in topul bancilor care acorda credite imobiliare.

De aceea consideram ca este absolut logic, legal si moral ca aceste banci sa suporte o parte din pierdere. Credem ca si creditorul trebuie sa fie protejat daca debitorul a actionat gresit, daca a provocat supraindatorarea clientului cu buna stiinta.

Dincolo de ce spun cele doua tabere, cred ca trebuie sa plecam in rezolvarea situatiei de la realitate. Or, aceasta arata ca astazi locuintele cumparate in 2007-2008 in franci elvetieni mai valoreaza doar aproximativ 25% din suma imprumutata, daca ne raportam la moneda europeana. Este evident deci ca cea mai proasta solutie pentru banci este sa se trezeasca cu cateva zeci de mii de chei in plic, lasate la receptie. Pierderile in acest caz ar fi uriase, atat pentru debitor cat si pentru creditor.

De aceea consideram ca debitorul trebuie sa plateasca maxim din cat isi permite. Daca bancile sunt conduse rational, vor accepta ca aceasta este cea mai buna oferta pe care ar putea sa o aiba vreodata pe masa!

O solutie de compromis care ar face ca pierderile sa fie impartite deopotriva de banci si de clienti ar fi stabilirea ratei la nivelul cursului istoric plus 20-25%. Credem ca ambele parti trebuie sa accepte un astfel de calcul. Pe de o parte, clientii ar avea posibilitatea sa isi plateasca rata si, cel mai important, nu si-ar pierde casele pentru care au platit deja 7-8 ani. Pe de alta parte, asa cum spuneam, aceasta ar putea fi cea mai buna solutie inclusiv pentru banci.

Calculele noastre arata ca nicio banca nu ar da faliment daca ar accepta aceasta dobanda. Da, poate ca unele vor fi nevoite sa faca majorari de capital sau chiar sa se imprumute pe o perioada scurta de timp pentru a-si echilibra finantele. Totusi, dupa cum spuneam, chiar si ele trebuie sa plateasca pentru deciziile proaste pe care le-au luat directorii unitatilor.