Fundatia pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) si-a inceput activitatea in anul 2008 propunandu-si sa devina un for de dezbatere, actiune si presiune in cadrul societatii civile din Romania. In decursul existentei sale, FACIAS, a lucrat alaturi de institutiile statului in cadrul unor programe si campanii de informare menite sa imbunatateasca relatia acestora cu cetatenii, reprezentand o curea de transmisie intre cetateni si institutiile statului in cazurile in care erorile si abuzurile administratiei au putut pot fi corijate si nu au fost rodul relei-vointe.

FACIAS actioneaza mediatic prin apel la opinia publica atunci cand erorile si abuzurile statului au un caracter sistematic si sunt rezultatul relei-vointe sau incompetentei in exercitarea atributiilor.

Misiunea Fundației pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) este de a asigura garantarea apărarii drepturilor și libertăților fundamentale, prevenirea, descoperirea și sancționarea, pe cale mediatică și juridică, ale încălcărilor legilor în vigoare. FACIAS pledează pentru combaterea abuzurilor instituțiilor statului asupra cetățenilor.

FACIAS există pentru:

  • sesizarea și remedierea unor abuzuri comise de instituțiile statului în raport cu cetățenii;
  • monitorizarea activităților statului și informarea opiniei publice în acest sens;
  • realizarea controlului civic;
  • stimularea transparenței instituțiilor publice;
  • implicarea cetățenilor în elaborarea politicilor comunitare;
  • realizarea unor programe menite să promoveze drepturile omului și libertățile cetățenești.

Ce facem:

FACIAS îşi propune să acţioneze mediatic prin apel la opinia publică atunci când erorile şi abuzurile statului au un caracter sistematic şi sunt rezultatul relei-voinţe sau incompetenţei în exercitarea atribuţiilor instituţiilor publice.

Activitatea de petiţionare:

Pentru situaţiile semnalate de către cetăţeni, în care statul român se face vinovat de încălcarea legii sau a drepturilor omului, FACIAS acţionează gratuit în vederea sesizării autorităţilor competente, în următoarea ordine:

  • în numele cetăţeanului petent;
  • în numele Fundaţiei, ca reprezentant al societăţii civile.

Activitatea de consiliere juridică:

FACIAS oferă consiliere juridică gratuită cetăţenilor care consideră că se află în faţa unui abuz al statului român în vederea:

  1. confirmării caracterului abuziv al acţiunii statului;
  2. identificării normelor care sunt încălcate;
  3. identificării căilor de contestaţie, petiţionare, atac;
  4. monitorizării feedback-ului instituţiilor sesizate.

În acest sens, FACIAS s-a implicat activ în:

  • evitarea diminuării pensiilor în 2010;
  • urgentarea elaborării normelor metodologice de aplicare a Legii 1/2009 – dosar câștigat în instanță;
  • identificarea soluțiilor locative pentru persoanele evacuate din case naționalizate;
  • sprijinirea persoanelor cu handicap, cărora li se schimbă anual încadrarea în gradul de handicap, deși situația lor medicală rămâne constantă sau chiar se agravează;
  • sprijinirea mamelor afectate de prevederile OUG 111/2010 privind concediul și îndemnizația lunară pentru creșterea copiilor;
  • câștigarea drepturilor salariale ale profesorilor;
  • anularea hotărârii de guvern prin care s-au desființat 67 de spitale;
  • anularea OUG 117/2010 prin care s-a dispus aplicarea cotei de 5,5% CASS asupra pensiilor.