FACIAS solicita demisia conducerii Jandarmeriei Romane

Fundatia pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) condamna modul in care Jandarmeria Romana a actionat la incidentul petrecut la vizita premierului Emil Boc in Drobeta Turnu Severin, in urma caruia un cetatean a fost amendat si agresat de jandarmi.

Reamintim ca, potrivit Constitutiei Romaniei, libertatea de exprimare este inviolabila:

Art. 30  (1) – „Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile”.

FACIAS atrage atentia asupra riscurilor asociate reprimarilor in forta ale actiunilor de protest precum si atitudinea nedemocratica a autoritatilor care au considerat oportuna sanctionarea cetatenilor care isi manifesta public nemultumirea fata deciziile actualului executiv.

In consecinta, avand in vedere gravitatea interventiei in forta impotriva unei manifestari publice – desfasurata in acord cu libertatile constitutionale – FACIAS solicita demisia celor responsabili pentru modul in care Jandarmeria Romana a gestionat situtia, inclusiv a actualului inspector general, dl. colonel Costel Gavrila.