Comunitatea evreiasca din România, Holocaustul si adevaratul curaj

Exista o istorie comuna a poporului evreu si a celui român, inca din secolul 2 d.Ch. Prezenta comunitatilor evreiesti in Romania nu apartine cronologiei recente, dimpotriva, coboara in timp spre geneza romanilor. Aceste comunitati au aparut in spatiul carpatic din vremea ocupatiei romane a Daciei, momentul originar al formarii poporului roman. Inscriptii ce atesta prezenta comunitatilor evreiesti s-au gasit atat in capitala regatului dac, Sarmizegetusa, cat si in cetatea (dava) de la Orsova. Putem afirma ca aceste comunitati evreiesti au asistat la geneza timpurie a romanilor si la sinuosul drum al formarii societatii si statelor romane.

Aceste aproape douazeci de secole de istorie comuna au stat, in covarsitoarea lor majoritate, sub semnul respectului reciproc. Derapajele relatiilor intre comunitatile evreiesti si anumite elemente extremiste reprezinta mai degraba o achizitie a modernitatii, decat o reminiscenta a intunecatului anti-semitism medieval al societatii feudale europene. Principele Stefan cel Mare, stalpul istoriei medievale romanesti, a pretuit poporul evreu si a tratat cu toata consideratia comunitatile evreiesti din Moldova secolului al XV-lea.

Romanii si Romania iubesc si respecta poporul evreu. Acest respect s-a construit si a functionat intotdeauna in beneficiul statului român. De altfel, România a recunoscut de la bun inceput Statul Israel, stabilind relatii diplomatice cu acesta la 11 iunie 1948, imediat dupa crearea sa. In acelasi an s-a procedat si la deschiderea oficiilor (legatii), conduse de ministri plenipotentiari.

In timpul razboiului arabo-israelian din iunie 1967, Romania a fost singura tara din Europa Centrala si de Est ce a mentinut legaturile diplomatice cu Israelul. Ca urmare, in iunie 2008 s-au aniversat 60 de ani de relatii diplomatice neintrerupte dintre Romania si Statul Israel.

Cu atat mai mult astazi trebuie sa abordam cu justete si luciditate problema Holocaustului din perioada regimului Ion Antonescu si chestiunea prigoanelor anti-semite ale Garzii de Fier. Au existat voci izolate care, din ignoranta, superficialitate ori rea vointa au pus sub semnul intrebarii – sau chiar au negat – Holocaustul pe teritoriul Romaniei si al Transnistriei. Aceste voci MINT. Nu importa  daca izvorul acestei minciuni este ignoranta sau reaua vointa. O minciuna ramane o minciuna si nu este nicicum acceptabila.

Din nefericire a existat Holocaust pe teritoriul romanesc, din pricina obedientei nefaste a regimului Ion Antonescu fata de aberanta politica rasista a lui Adolf Hitler. Pogromul de la Iasi, deportarile in Transnistria ori masacrul de la Odessa o demonstreaza suficient de limpede.

Aberanta politica anti-semita a statului national-legionar condus de Sima si Ion Antonescu a reprezentat numai inceputul acestei prigoane, prin pogromurile de  la Dorohoi sau Bucuresti. De aceea astazi, ca si ieri  – vocile ce neaga Holocaustului trebuie trimise inapoi la argumentul istoriei. In fata luminii patate uneori de sange a adevarului istoric orice minciuna se spulbera.

Studierea Holocaustului este o datorie perpetua fata de propria noastra constiinta, a intregii umanitati. Studierea Holocaustului nu inseamna altceva decat constructie si dezvoltare de sine. Studierea Holocaustului nu este altceva decat constructie morala de sine. Numai aflarea trecutului autentic reprezinta garantia unui alt inceput.

Cei ce neaga sau diminueaza Holocaustul trebuie sa se reintoarca pe bancile scolii. Ei nu sunt decat niste prescolari in plan etic. Astazi insa România si sistemul sau educational prezinta tinerilor adevarata istorie. Si adevaratul curaj. Eternul curaj. Acela al poporului evreu.