COMUNICAT DE PRESĂ 14.05.2013

 

FACIAS condamnă abuzurile comise asupra persoanelor cu handicap

 

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) solicită Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, doamna Mariana Câmpeanu să inițieze o anchetă la Direcțiile de evaluare a persoanelor cu handicap din toată țara, prin care să verifice modalitatea în care se efectuează reevaluarea persoanelor cu dizabilități.

Inițiativa ministerului de a depista persoanele cu certificate de handicap fals, obținute prin fraudă este lăudabilă, însă modalitatea prin care se desfășoară această acțiune constituie un abuz asupra cetățenilor care, într-adevăr, suferă de dizabilități IREVERSIBILE, acestea nebeneficiind de prezumția de nevinovăție.

Activitatea în sine se desfășoară în mod exhaustiv și arbitrar, fără să țină cont de gradul de invaliditate al persoanei, de specificul bolii sau de vârsta înaintată. Procedura de reevaluare ar trebui să se facă cu respectarea prevederilor Legii 448/2006 și a drepturilor fundamentale ale omului.

În acest sens, FACIAS informează persoanele nedeplasabile care au un certificat de încadrare în grad de handicap că au dreptul, în conformitate cu art. 6 lit. i din Legea 448/2006, la „evaluare și reevaluare prin examinarea LA DOMICILIU de către membrii comisiei de evaluare”. Persoanele care se regăsesc în această situație, pot face o cerere scrisă cu o solicitare în acest sens către Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap.

Însă, din păcate, acesta nu este singurul abuz al statului asupra persoanelor cu handicap. FACIAS semnalează ministrului de resort caracterul discriminatoriu aplicat persoanelor cu handicap  cărora, din 2009, nu le-a mai fost indexată indemnizația lunară cu rata inflației, spre dosebire de pensionari care au beneficiat de această indexare.

 

 

Biroul de Presă FACIAS

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *