COMUNICAT DE PRESĂ 02.05.2013

 

Persoanele cu handicap au învins Guvernul

 

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât azi că Guvernul are obligația de a respecta legea și de a actualiza anual ajutorul de handicap cu indicele de creștere al prețurilor. Decizia este definitivă și irevocabilă.

Soluția a fost dată ca urmare a acțiunii în instanță înaintată de o persoană cu handicap din București cu sprijinul și consilierea Fundației pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului.

În urma hotărârii pronunțate astăzi de ICCJ, toate indemnizațiile acordate persoanelor cu dizabilități vor fi actualizate iar beneficiarii vor primi retroactiv sumele cuvenite.

Instanța supremă a luat această decizie după aproape 2 ani de procese. În luna mai 2012, Curtea de Apel București (CAB) a hotărât că aceste indemnizații trebuie anual actualizate, însă decizia a fost atacată cu recurs de către Guvern.

În motivarea recursului formulat, Guvernul a acuzat CAB de abuz de putere și lipsă de competență invocând faptul că “instanțele de judecată nu se pot substitui legislativului prin decizia de actualizare/majorare a cuantumului unor drepturi cuvenite persoanelor cu handicap”.

În ciuda dispozițiilor legale care prevăd anual această obligație, din 2006 și până în prezent, instituțiile statului au actualizat o singură dată, în 2008, ajutorul de handicap prin Hotărârea nr.1665 privind indexarea drepturilor prevăzute la art.58 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 referitoare la protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Peste 600.000 de români cu probleme speciale primesc de la Guvern indemnizații derizorii de maximum 200 de lei, în condițiile în care cei mai mulți dintre aceștia se află în imposibilitatea de a câștiga un venit suplimentar care să le asigure un trai decent.

 

Biroul de presă FACIAS

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *