Casa de pensii incalca decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie

Fundatia pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) considera ilegal demersul administratiei centrale de a solicita Caselor de Pensii recalcularea pensiilor militare, ale politistilor si ale functionarilor din penitenciare, in conditiile in care Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a decis suspendarea definitiva a aplicarii HG 735/2010 pana la pronuntarea instantei de fond asupra anularii acestui act normativ.

Aftfel, decizia ICCJ  confirma o hotarare a Curtii de Apel Cluj din septembrie 2010 care a constatat – potrivit Legii 19/2000 si Legii 119/2010 – instituirea ca facilitate pentru beneficiari a dreptului de a-si demonstra cu acte stagiile de cotizare, precum si lipsa obligativitatii depunerii cererilor de recalculare a pensiei.

Conform art. 1173 din Codul Civil, hotararile judecatoresti sunt acte autentice opozabile erga omnes, cu forta executorie, iar nerespectarea lor de catre Casele de Pensii – prin aplicarea in continuare a HG 735/2010 – este ilegala. Ignorarea unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile de catre institutiile subordonate puterii executive reprezinta o grava incalcare a unuia dintre principiile oricarui stat de drept, anume acela al separarii puterilor in stat.

Avand in vedere cele prezentate si in conformitate cu respectarea principiilor fundamentale ale democratiei, FACIAS va oferi celor vizati de recalcularea abuziva a pensiei consilierea juridica necesara actionarii in instanta a Caselor de Pensii.